marți, 13 iulie 2010

suflet pierdut...


ma pierd in stele si plang,
de dorul visului trecut.
as vrea sa uit...sa uit...sa uit...
nu plang, nu rad, nu sar, nu scuip.
alerg, cu talpile pierdute in nisip;
ma joc cu licurici de luna si innebunesc trecutul
glas al vremurilor bune.

te strig de mult, dar ai uitat sa vi.
am uitat amandoi sa fim copii,
visez, ca te vei intoarce intro zi
si vom dansa, si vom canta, si vom spera
ca eu voi fi ca tine intro buna zi.

eu sunt aici, tu nu..
poate vei fi, poate voi fi.
sau eu voi pleca sau veni
acolo unde tu te.ai dus, stiu... esti deja
de mult printre copii, rude, strainii sau...
amintiri, raman aici
si doare gandul ca poate
eu nu voi reusii, sa ma apropii de ce voi vrea sau putea deveni
intr.o zi.

incerc sa lupt
dar nu stiu pentru ce anume.
cred c-am scapat pe drumul
nedreptatii, un obiect...
moale, transparent si acum trist
fara speranta merg
la tine, vant pustiu, si negru care
esti acum.
tu al meu suflet, te ineci...
in smoala trista a pierderii de vis.
si nu mai poti, sau vrei sa iesi..
de aici..viu.
iti spun cu sincera tristete...
sa terminat cu joaca de a fi copil.


luni, 5 iulie 2010

Gândăcelul, de Elena Farago

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

duminică, 4 iulie 2010

’89 comparaţie cu prezentul?

Nu cred că există român care să nu fi auzit de Nicolae Ceauşescu sau de perioada acestuia de teroare, dacă o pot numi astfel, ori de revoluţa care a condus la moartea lui. Revoluţie care ne-a dăruit libertate, linişte, o viaţă mai bună, sau cel puţin asta se spera. Dorinţa de a-şi fortifica continuu poziţia de conducător în interiorul partidului şi de şef al statului a marcat guvernarea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea P.C.R. Grupări diferite ale partidului, uneori chiar opuse, se făceau auzite prin neacceptarea de către acestea a politicii şi stilului de conducere ale şefului de partid. Nemulţumirea faţă de Ceauşescu unea tehnocraţi şi birocraţi, vechi duşmani şi vechi prieteni ai dictatorului. Dar nu numai elitele din interiorul partidului se opuneau. Spre deosebire de alegerile din noiembrie 1987 de la Braşov, unde şeful de stat s-a putut bizui pe armată, în luna decembrie 1989 armata a refuzat să îşi asculte comandantul pentru a nu trebuii sa tragă asupra populaţie.

Imediat după preluarea puterii, Ceauşescu puternic implicat în abuzurile din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, lansează campania prin care învinuindu-l pe acesta,urmăreşte să obţină propria lui disculpare. Anumite abuzuri din precedenta perioadă comunistă nu au fost repetate sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu, începând cu represiunile în masă în varianta privaţiunii formale de libertate. Fostul lider al sindicatului feroviar nu a început să se familiarizeze cu represiunea ca actor politic învestit cu o putere absolută, ci ca deţinut timp de 11 ani, condamnat ca urmare a rolului jucat în greva ceferiştilor din1933. Primul pas al trecerii din postura de victimă în cea de iniţiator al represiunilor, nu a fost făcut după ce redevenise lider, ci din detenţie, punând la cale în primul rând demascarea (1941) şi apoi destituirea (1944) secretarului de stat general al partidului, Ştefan Foriş.

Referirile la drepturile omului şi ale cetăţeanului au un loc neimportant în discursul propagandist al tuturor regimurilor staliniste. În discursurile sale Ceauşescu continua să ignore toate drepturile în afară de unul: dreptul la muncă. Discuţia revenea fără încetare la contrastul dintre aşa zisul socialism, care asigura folosirea deplină a forţei de muncă şi ţările capitaliste, unde şomajul făcea ravagii. Dreptul de a muncii se realiza sub regimul stalinist ca o obligaţie în condiţii non-negociabile impuse de angajator. Munca forţată era impusă pe trei căi în România lui Ceauşescu: a legilor, a muncilor obligatorii non-profesionale şi a condiţiilor constrângătoare, care reglau munca profesională. Munca obligatorie schiţa în linii mari la scară redusă modelul general al represiunii impersonale. Încă nu am intrat in toate detaliile referitoare la perioada ceauşistă, lucruri negative şi pozitve care le-a făcut sau nu le-a făcut Nicolae Ceauşescu, dar mă întreb care este difernţa dintre perioada respectivă şi lucrul cu care se confruntă România în clipa de faţă? Unde este difenţa? Locuri de muncă nu sunt, salariile sunt din ce în ce mai mici,un impozit foarte mare la orice;iar dacă s-ar putea impozita şi aerul pentru ei ar fi o altă sursă de „venit”. România de azi seamană din ce in ce mai mult cu România din 1989.

Din anii 1986-1987 se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimentele ca pâinea, uleiul zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartelă. Produsele alimentare pentru export sunt înlocuite pe piaţa internă cu surogate (salamul cu soia) sau subproduse fără căutare la export (picioare şi căpăţâni de porc, numite ironic de popor "adidaşi şi calculatoare"). Întreruperile în alimentarea cu apă, curent electric, gaze naturale devin frecvente, iar blocurile de locuinţe sunt doar ocazional încălzite prin sistemul public de termoficare. Benzina, deşi raţionalizată devine greu de găsit, iar în prezentul 2010 putem spune că ea este mai scumpă faţă de anumite ţări europene.

Ce mai găsim în România de astăzi? Salarii îngheţate, peste 800. 000 de şomeri şi mişcări sociale. Deşi majoritatea populaţiei a protestat prin diferite modalităţi împotriva deciziilor actualului guvern, ei sunt conştienţi că nu mai pot schimba lucrurile şi că decizia guvernului este deja luată. Parcă ne-am întoarce în timp. Mai urmează porţionarea apei, a curentului, a mâncării, şi putem spune că suntem înapoi în dictatura ceauşistă. De când era mică şi chiar şi acum în zilele noastre am tot auzit, şi aud în continuare variantele unei vieţi din vremea lui Nicolae Ceauşescu. Sunt oameni care duc dorul perioadei respective în care, după spusele lor puteai să te plimbi liniştit pe stradă în toiul nopţii, soia era accesibilă pentru tot poporul, spitalele erau mult mai bine îngrijite, aveai un loc de muncă după ce terminai o facultate, şi multe altele; dar în acelaşi timp existau şi lucruri negative precum, numeroasele restricţii pe care acesta le aplica, infinitele cozi de la alimentară, problemele cu electricitate şi nu numai.

Dacă aţi întreba o persoană care ar avea suficientă putere de schimbare a problemelor actuale române, aţi primii cam acelaşi răspuns pe care l-am primit şi noi „ATÂT ÎŞI POATE PERMITE ROMÂNIA ASTĂZI”.

O altă intrebare ar fi, când se va termina acest circ nesătul de putere, şi oare finalul va fi identic cu cel din 1989? Să sperăm că nu. Toţi aceşti ani comunişti aproape 25 de ani la număr,au fost dominaţi de minciună, corupţie, teroare, violarea drepturilor omului şi izolare faţă de lumea occidentală. Toate aceste lucruri şi multe altele au stârnit nemulţumirea poporului şi au condus la înlăturarea forţată a regimului de dictatură în decembrie 1989. Spre mijlocul lunii decembrie a acelui an au izbucnit demonstraţii populare antiguvernamentale în principalele oraşele ale ţării; când armata română s-a alăturat demonstranţilor, Ceauşescu s-a văzut nevoit să fugă din Bucureşti. A fost arestat din ordinul noului guvern provizoriu, judecat şi executat (25 decembrie 1989).

Dacă ne-am uita în jurul nostru am putea observa micile indicii, cum ar fi protestele venite din partea tuturor sindicatelor române, foametea şi furia poporului.Sunt lucruri care ar putea conduce la un final tragic, dacă nu se găseşte în curând o soluţie care să mulţumească pe toată lumea, fie că sunt ei „mici” sau „mari”.